Odontoterapie
Ce este caria dentara?
Caria dentara este cea mai des intalnita afectiune atat a dintilor temporari cat si a celor permanenti, care in anumite conditii de alimentatie si igiena orala duce la distrugerea substantei dure dentare. Netratarea cariei dentare poate avansa in profunzime ducand la afectarea vitalitatii dentare.
Care sunt simptomele?
- durere la rece si dulce
- coloratii maronii sau leziuni cavitare
- inflamatii permanente a papilei interdentare
Cum se trateaza?
Odata instalat procesul carios nu mai poate fi oprit decat prin indepartarea mecanica a substantei cariate si obturarea cavitatii rezultate cu materiale specifice, care refac dintele din punct de vedere estetic si functional.
Filozofia noastra este de a avea o atitudine cat mai conservatoare in abordarea tratamentului cariei dentare, incercand sa pastram cat mai multa substanta dura dentara neafectata. Astfel ca printr-o tehnica de preparare minim invaziva si utilizarea tehnicii adezive de obturatie cu adezivi de ultima generatie, se reuseste indepartarea strictului necesar, adica a substantei dentare cariate si nimic mai mult.